27-30 MAI 2026

TIMIȘOARA Convention Center

EXCLUSIV PROFESIONIȘTI
DIN DOMENIUL MEDICAL

ÎN CURS DE
CREDITARE EMC LA CMR

MESAJE

Împreună, pentru o nouă perspectivă asupra specialității de ORL din România

 

Stimați colegi,

Îmi face o deosebită onoare să vă invit, în primul meu an de mandat ca președinte al Societății Române de ORL și Chirurgie Cervico-Facială, la evenimentul de tradiție al specialității noastre, care în acest an se desfășoară sub o nouă perspectivă: Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială.

Manifestarea va avea loc în perioada 27–30 mai 2026, la Timișoara (Timișoara Convention Center).

Pe parcursul celor patru zile de congres, vom îmbina workshopurile practice cu sesiuni științifice și prezentări „state of the art”, susținute de lideri de opinie de la nivel internațional, alături, bineînțeles, de colegi din România.

Vă invit să ne reîntâlnim la Timișoara și, împreună cu fiecare dintre dumneavoastră, să construim un congres care să devină un veritabil spațiu de dialog, știință și interacțiune.

Vă invit să fiți parte din consolidarea comunității medicilor ORL din România!

Vă aștept alături de noi!

 

Prof. Univ. Dr. Răzvan Hainăroșie

Președinte Societatea Română de ORL și Chirurgie Cervico-Facială

 

Prof. Univ. Dr. Nicolae Balica

Coordonator local congres

 

Stimați colegi,

Mă bucur că Timișoara a fost aleasă să găzduiască Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială, un eveniment de referință pentru comunitatea medicilor ORL din România.

Acest congres creează un cadru de întâlnire pentru specialiști din întreaga țară, facilitând schimbul de expertiză, dialogul științific și actualizarea cunoștințelor în acord cu cele mai recente evoluții din domeniu.

Totodată, evenimentul contribuie la consolidarea colaborărilor profesionale și la dezvoltarea continuă a specialității ORL.

În numele colegilor medici ORL din Timișoara, vă așteptăm pentru știință, schimb de experiență și interacțiune profesională, într-un oraș cu tradiție academică și medicală.

 

Day(s)

:

Hour(s)

:

Minute(s)

:

Second(s)

LOCAȚIA CONGRESULUI

PROGRAMUL

ȘTIINȚIFIC

Programul științific preliminar va fi publicat în curând.

ÎNSCRIEREA

REZUMATELOR

Data limită de transmitere a rezumatelor: 1 martie 2026, ora 23:59

REGULI DE REDACTARE A REZUMATELOR
Vă rugăm să respectaţi URMĂTOARELE CERINȚE DE REDACTARE:

  • rezumatul trebuie să se încadreze în limita a 300 cuvinte
  • rezumatul va fi trimis în limbile română şi engleză, în format word, cu corp de literă de mărimea 12, spațiate la 1.5 rânduri
  • tot textul se redactează fără aliniat de paragraf sau alte indentări

REZUMATUL TREBUIE SĂ CUPRINDĂ:

  • titlul, scris cu majuscule, urmat de un rând gol; titlul (inclusiv spaţiile) nu poate fi mai lung de 200 de caractere
  • numele autorilor, scrise pe un rând, respectând ordinea: prenume urmat de nume (nu folosiţi titluri profesionale/academice); numele autorului ce va prezenta lucrarea trebuie subliniat; după lista autorilor se va lasă un rând liber
  • afilierea (instituţie, oraş), atât a primului autor, cât şi a coautorilor. Se scrie totul pe un rând, urmat de un nou rând liber. Prima literă a fiecărui cuvant trebuie scrisă cu majusculă
  • se va insera un rând ce va cuprinde 3 – 5 cuvinte cheie
  • textul propriu-zis, care va respecta structura cunoscută: introducere, material şi metodă, rezultate, concluzii (se vor evita formulările de gen „rezultatele vor fi prezentate”); textul trebuie să conţină suficiente detalii pentru a putea justifica concluzia
  • toate abrevierile vor fi explicate la prima utilizare în text
  • se acceptă maximum o figură sau un tabel. Figura/tabelul va avea un titlu, precedat de eticheta Fig. 1/Tabel 1

Trimiterea rezumatelor. Rezumatele pot fi trimise doar prin încărcarea acestora online în website-ul congresului.

ÎNSCRIERI &

TAXE DE PARTICIPARE

Termen limită înscrieri online: 20 mai 2026, ora 23:59

Taxa de participare include:

  • Kitul de participant
  • Accesul la toate sesiunile științifice din cadrul Congresului
  • Acces pauze de cafea, prânz și cine oficiale conform programului
  • Acces în zona expozițională
  • Certificat de participare pentru cei cu prezență efectivă (manifestarea va fi trimisă spre creditare cu credite EMC)

* Taxa va fi achitată către organizatorul logistic al congresului, Sănătatea Press Group.

** Taxa achitată nu se returnează! 

**Pentru participanții înregistrați pe loc se asigură kiturile de participare doar în limita stocului disponibil.

TAXE PARTICIPARE | Membri SORLCCF

IMPORTANT! Pentru înscrierea în calitate de MEMBRU SORLCCF trebuie să aveți achitată cotizația de membru pe anul 2026 la momentul înscrierii la congres!

 

Categorie participant

Până la data de

15 martie 2026

După data de

16 martie – 30 aprilie 2026

Înregistrare on-site

După 1 mai sau pe loc

Membru SORLCCF – Medic primar/specialist 800 lei 1000 lei 1300 lei
Membru SORLCCF – Medic rezident 300 lei 350 lei 400 lei
Membru SORLCCF – Audioprotezist / Logoped 800 lei 1000 lei 1300 lei

*Taxele afișate includ TVA.

TAXE PARTICIPARE | NON-Membri SORLCCF

 

Categorie participant

Până la data de

15 martie 2026

După data de

16 martie – 30 aprilie 2026

Înregistrare on-site

După 1 mai sau pe loc

NON-Membru SORLCCF – Medic primar/specialist 1050 lei 1250 lei 1660 lei
NON-Membru SORLCCF – Medic rezident 450 lei 550 lei 650 lei
NON-Membru SORLCCF – Audioprotezist / Logoped 1050 lei 1250 lei 1660 lei

*Taxele afișate includ TVA.

CINE

OFICIALE

Cina 1, miercuri, 27 mai 2026 Official Ceremony Dinner  | VALLERY EVENTS

(participarea inclusă în taxa de congres) plus transport autocar Hotel Timișoara – Vallery Events

Cina 2, joi, 28 mai 2026 Networking Dinner  | HOTEL TIMIȘOARA

(participare inclusă în taxa de congres)

TAXE ÎNSOȚITORI| Cine oficiale

*Însoțitorii pot participa la cinele oficiale, nu au acces în spațiul expozițional, la lucrările congresului și nu beneficiază de kit-ul de participant.

 

Cină 1, 27 mai 450 lei
Cină 2, 28 mai 450 lei

*Taxele afișate includ TVA.

CAZĂRI

HOTELURILE OFICIALE ALE CONGRESULUI

Hotel Timișoara 4*

Hotel Opera 4*

Hotel Old Town 4*

Hotel Ibis 3*

Participanții care doresc, pot solicita rezervarea camerelor de hotel pentru perioada 27 mai-30 mai 2026 (cu posibilitate de extindere a perioadei) prin intermediul firmei care asigură managementul logistic al evenimentului, Sănătatea Press Group.

Rezervarea camerelor se va face până la data de 15 aprilie 2026. După această dată, disponibilitatea locurilor de cazare nu mai este garantată.

Pentru informații despre disponibilitatea camerelor și rezervări, vă rugăm să contactaţi Sănătatea Press Group la adresa de email: cazari@sanatateapress.ro

Ulterior veți fi contactați de un reprezentant al companiei, pentru oferirea tuturor informațiilor aferente stabilirii condițiilor de cazare.

CONTACT

Managementul logistic al congresului este asigurat de Sănătatea Press Group.

Cristian Bubu – coordonator logistic eveniment (pentru informaţii legate de înscriere, probleme organizatorice)
Tel: 0725.580.406
E-mail: evenimente@sanatateapress.ro